Academicianul Aurelian Gulea a devenit Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 1134
Academicianului Aurelian Gulea, doctor habilitat în științe chimice, profesor universitar, director al Laboratorului de cercetare materiale avansate în biofarmaceutică și tehnică al Universității de Stat din Moldova, i-a fost conferit titlul onorific Doctor Honoris Causa al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, în cadrul unei ceremonii, ce a a vut loc în data de 9 iunie 2022.
În deschiderea festivității și Laudatio, rectorul Emil Ceban a evidențiat faptul că înaltul titlu i-a fost acordat distinsului profesor în baza deciziei Senatului universitar, în semn de apreciere a activității Domniei Sale la nivel naţional şi internaţional, aportul considerabil la realizarea în comun a cercetărilor științifice, contribuția substanțială la pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare, elaborarea în comun a proiectelor naționale și internaționale și la sporirea imaginii instituției noastre la nivel internațional. „Prin muncă onestă, devotament și consacrare, prin atitudine deosebită faţă de colegi, prieteni și discipoli, distinsul profesor Aurelian Gulea a devenit un model demn de urmat. Vă suntem profund recunoscători pentru tot ce aţi realizat pe parcursul anilor pentru instituția noastră, dorindu-Vă sănătate, viaţă îndelungată, energie şi forţe creatoare pentru noi proiecte și realizări întru prosperarea ştiinţei și a învăţământului superior, întru binele oamenilor”, a adăugat profesorul Ceban.
În susținerea deciziei Senatului a luat cuvântul academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare, care a accentuat colaborarea rodnică, pe parcursul anilor, între USMF „Nicolae Testemițanu” și distinsul profesor. „În special, apreciem suportul inestimabil al academicianului Aurelian Gulea în pregătirea cadrelor de înaltă calificare pentru universitatea noastră, prin pregătirea nemijlocită a patru doctori în științe medicale și biologice și a doi doctori habilitați în științe medicale. În curs de pregătire sunt încă două teze de doctor habilitat și o teză de doctor. De asemenea, îi suntem recunoscători dlui academician pentru contribuția personală la promovarea imaginii Universității pe plan internațional, inclusiv prin obținerea a peste 60 de medalii de aur, argint și bronz la saloanele mondiale de inventică, produse inovative și noi tehnologii, precum și pentru ajutorul considerabil în dezvoltarea cercetărilor științifice materializate în peste 70 de articole științifice, cca 30 de brevete de invenții și peste 100 de rezumate ale comunicărilor științifice la conferințe naționale și internaționale”, a subliniat acad. Groppa.
La rândul său, academicianul Aurelian Gulea s-a declarat onorat pentru titlul conferit, remarcând că se simte parte a comunității USMF „Nicolae Testemițanu”, deoarece a avut ocazia să colaboreze, pe parcursul anilor, cu mai mulți reprezentanți ai comunității noastre universitare. Profesorul a făcut o prezentare a propriilor cercetări științifice, focalizate pe crearea moleculei cu proprietăți anticancer cu tema „Inhibitori moleculari de proliferare a celulelor tumorale de o nouă generație”. Cercetările au fost realizate atât în colaborare cu USMF „Nicolae Testemițanu”, cât și cu alte instituții. „Timp de jumătate de an am efectuat un stagiu la Universitatea Laval din orașul Quebec, Canada, unde am lucrat într-un laborator de cercetări de performanță pentru obținerea medicamentelor de tratare a cancerului. Descoperirea constă în faptul că preparatele medicamentoase se întrebuințează în cantități mici, la nivel de miligrame, și, în al doilea rând, sunt selective, adică omoară numai celulele de cancer, nu și cele sănătoase”, a spus savantul Aurelian Gulea. În câțiva ani medicamentul va putea fi administrat pacienților bolnavi de cancer, acum preparatul fiind la etapa testării pe animale.
În debutul carierei sale profesionale, tânărul licențiat în chimia fizică al Universității de Stat din Moldova (USM), Aurelian Gulea și-a îndreptat aspirațiile spre domeniul de cercetare științifică. În anul 1969 a luat admiterea în doctorat la Institutul de Chimie al Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), fiind transferat ulterior la studii de doctorat cu destinație specială la Institutul „Radii V.G. Khlopin” din orașul Sankt Petersburg al Academiei de Științe a fostei URSS. Acolo a susținut, peste 3 ani, teza de doctor în științe chimice. Revenit la baștină în 1972, a fost angajat în funcție de colaborator științific în Laboratorul de rezonanță magnetică nucleară al Institutului de Chimie al AȘM.
În 1975 a fost angajat, prin concurs, în funcția de lector superior la Catedra de chimie anorganică a USM, pe parcursul anilor urcând toate treptele ierarhiei universitare, până la șef de catedră și șef de departament. Concomitent a obținut titlul științific de doctor habilitat în științe chimice, titlurile științifico-didactice de conferențiar universitar și profesor universitar, precum și cel de membru corespondent, ulterior devenind membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, remarcându-se printr-o activitate științifică și didactică de succes.
Rezultatele cercetărilor științifice fundamentale în domeniul chimiei anorganice ale distinsului academician sunt publicate în peste 1300 de lucrări, dintre care 48 cu factor de impact și rezumate științifice, publicate în reviste prestigioase de specialitate în țară și peste hotare. Dintre acestea, 16 monografii și manuale au devenit cărți de referință nu doar pentru specialiștii în domeniu, dar și pentru studenți. A elaborat substanțe noi, produse medicamentoase și biologic active, protejate prin 131 de brevete de invenție și apreciate cu peste 200 de medalii la saloane internaționale de inovații, cercetări și transfer tehnologic.
Sub conducerea Domniei Sale au fost pregătiți 26 de doctori și doctori habilitați în științe chimice și medicale. Încă peste 100 de studenți au realizat cercetări în cadrul tezelor de licență și master. În prezent, sub conducerea academicianului Aurelian Gulea sunt în proces de elaborare șase teze de doctor în domeniul chimiei anorganice și două de doctor habilitat în științe medicale.
Profesorul Aurelian Gulea este fondatorul școlii științifice cu genericul „Stereochimia și stereodinamica reacțiilor de asamblare a combinațiilor coordinative în domeniul chimiei anorganice”. În 1994, la inițiativa sa, a fost creat Laboratorul de cercetări științifice Chimia Coordinativă, transformat ulterior în Laboratorul de cercetări științifice „Materiale avansate în biofarmaceutică și tehnică”. Savantul a fondat și o nouă specialitate - Chimia Biofarmaceutică - la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM. Concomitent cu vasta activitate științifică, pedagogică și managerială, profesorul Aurelian Gulea desfășoară o activitate extracurriculară amplă în calitate de: membru al Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică; academician coordonator al Secției de Științe Exacte și Naturale a AȘM; președinte al Comisiei de experți în domeniul chimiei pe lângă CNAA și ANACEC; membru al Senatului USM; coordonator național și expert al juriului internațional la saloanele mondiale de inventică de la Bruxelles și Geneva; membru al colegiului de redacție la opt reviste internaționale de specialitate; membru al Comitetului științific de organizare a opt conferințe și congrese științifice internaționale ș.a. Pe parcursul anilor, distinsul profesor Aurelian Gulea a fost invitat la universități din România, Rusia, Franța, Elveția, Germania, Canada ș.a.
În semn de apreciere și recunoaștere a meritelor științifice pe plan internațional, academicianului Aurelian Gulea i-au fost conferite titlurile onorifice de: membru titular al Academiei de Științe din New York, SUA; membru titular al Academiei Europene, Doctor Honoris Causa al Universității „Al.I. Cuza” din Iași și al Universității „George Bacovia” din Bacău ș.a.
Pentru merite deosebite în activitatea prodigioasă de durată, academicianul Aurelian Gulea a fost menționat cu numeroase distincții naționale și internaționale, printre care: Ordinul „Gloria Muncii”, Ordinul Republicii, titlul onorific Om Emerit, UNESCO, Medalia ,,Dimitrie Cantemir” și Medalia ,,Meritul Academic”, gradul I a AȘM; dublu laureat al Premiului de Stat pentru ştiinţă, tehnică şi cercetare-dezvoltare din Republica Moldova, Medalia „Marie Sklodowska-Curie”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii